Lilieci minicoală de 5 timbre și 1 vinietă 2016 LP 2119c

Lilieci minicoală de 5 timbre și 1 vinietă 2016 LP 2119c

Liliecii sunt mamifere din ordinul Chiroptera (denumire ce vine din limba greacă de la cuvintele cheir, „mână” şi pteron, „aripă”) ale căror mâini formează aripi, făcându-le singurele mamifere capabile în mod natural de zbor adevărat şi susţinut.

Cultura occidentală asociază multe mituri acestor mamifere, unele parţial adevărate, altele înrădăcinate numai în superstiţie.

Un prim mit este că liliecii sunt şoareci zburători, dar aceştia nu sunt înrudiţi cu rozătoarele, fiind un ordin separat. Rudele lor cele mai apropiate sunt lemurienii şi primatele.

Priviţi în cultura occidentală drept mesageri ai răului şi creaturi murdare prin natura lor, liliecii sunt în realitate capabili de altruism, ajutând cu mâncare membri ai coloniei care nu au fost capabili să vâneze. De asemenea, ei petrec mare parte din timpul lor de repaus curaţându-şi blana, asemenea pisicilor, pentru a asigura sănătatea lor şi a întregii colonii.

Emisiunea de mărci poştale dedicată acestor mamifere prezintă, în cadrul celor 4 timbre, specii de lilieci întâlnite în România şi protejate prin lege: Plecotus auritus (Linnaeus, 1758),  Pipistrellus pipistrellus (Schreber, 1774), Miniopterus schreibersii (Kuhl, 1819) şi Nyctalus noctula (Schreber, 1774).

Plecotus auritus (liliacul urecheat brun) este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 2,50 lei.

Este o specie de talie medie şi, aşa cum sugerează numele său, are urechi foarte mari faţă de dimensiunile corpului. Blana de pe partea dorsală este maro deschis, maro sau maro-roşiatic; pe partea ventrală mai deshisă, în general gălbui-maronie. Prezenţa acestei specii este asociată cu pădurile mature, în primul rând cele de foioase, fiind prezentă, însă, şi în păduri mixte sau, în zona montană, în cele de conifere. Vara, se adăposteşte în primul rând în scorburi sau clădiri.

Pipistrellus pipistrellus (liliacul pitic) este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei.

Specie de talie foarte mică, blana sa este de culoare maro închis pe spate, adesea ruginie, uneori de un maro mai deschis, pal. Urechile şi botul sunt de culoare negricioasă, dar unii adulţi prezintă o zonă palidă în jurul ochilor. Faţa şi urechile diferă clar de aspectul blănii, prin coloritul lor închis. Este o specie foarte răspândită şi frecvent întâlnită, adaptându-se bine şi mediului antropizat. Vara, coloniile pot fi găsite în scorburi de copaci, sub scoarţă, în clădiri, în poduri, în fisurile zidurilor. Hibernează în podurile sau pivniţele clădirilor, fisurile zidurilor, adăposturi subterane naturale şi artificiale.

Miniopterus schreibersii (liliacul cu aripi lungi) este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 8 lei.

Specie de talie medie, cu bot foarte scurt şi o frunte bombată, are urechile scurte şi triunghiulare ce nu depăşesc vârful capului. Aripile sunt foarte lungi şi înguste. Blana de pe partea dorsală este de culoare gri-maronie, uneori maro sau negricioasă. Coloniile se adăpostesc, de obicei, în peşteri pe tot parcursul anului, dar mai rar şi în mine sau alte tipuri de adăposturi ­subterane. Preferă peşterile cu intrări mari, din regiunile carstice din zona de deal şi de munte. Exemplare solitare sau grupuri mici pot fi întâlnite într-o varietate de adăposturi, în clădiri, în structura podurilor. Preferă zonele cu multe păduri.

Nyctalus noctula (liliacul de amurg) este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 15 lei.

Specie de talie mare, are blană catifelată, alcătuită din peri scurţi, de culoare maroniu-roşiatic, puţin mai deschis pe partea ventrală. Foloseşte ca adăposturi scorburile, preferându-le pe cele făcute de ciocănitori, situate în general la înălţimi de 4-12 m. Prezintă o adaptare bună la mediul urban, apărând chiar şi în oraşele mari, unde adăposturile preferate sunt crăpăturile din pereţii blocurilor. Este uşor de identificat, fiind o specie de talie mare, care vânează la înălţimi considerabile (în general 10-50 m).