Emisiune comună România - Turcia: Moscheea Carol I, minicoală de 6 timbre 2013 LP 2002d

Emisiune comună România - Turcia: Moscheea Carol I din Constanța, minicoală de 6 timbre 2013 LP 2002d

În urmã cu mai bine de un secol şi jumãtate (1861), la Sibiu, se înfiinţeazã Asociaţiunea Transilvanã pentru Literatura Românã şi Cultura Poporului Român – ASTRA, o organizaţie culturalã care îşi propunea, prin Statutele sale, acţiuni de prezervare a patrimoniului românesc tradiţional, obiectual şi de manifestare artistico-culturalã.

Un muzeu în aer liber a fost gândit, la Sibiu, încã din anul 1940 de Romulus Vuia, director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, dar proiectul sãu a devenit realitate abia în 1963, prin iniţiativa lui Cornel Irimie.

Dupã atribuirea terenului necesar muzeului (1960) s-a trecut la realizarea propriu-zisã a expoziţiei în aer liber. Specialiştii Secţiei de etnografie şi artã popularã din cadrul Complexului Muzeal Brukenthal au întocmit Proiectul tematic şi de organizare a Muzeului în aer liber şi au stabilit etapele ulterioare de dezvoltare ale acestuia. Specialiştii sibieni şi reprezentanţi ai Academiei Române au dezbãtut planul tematic şi profilul viitorului muzeu,care avea sã se numeascã Muzeul Tehnicii Populare.

La 6 mai 1962, Prezidiul Academiei Române a avizat favorabil tematica viitorului muzeu. Acesta urma sã reprezinte ocupaţii, meşteşuguri şi „instalaţii tehnice populare” de pe întreg teritoriul ţãrii, grupate pe diversitatea proceselor tradiţionale, pe genuri şi tipologii.

Începând cu anul 1963, cercetarea ştiinţificã întreprinsã de specialiştii muzeului s-a desfãşurat prin „expediţii” pentru depistarea în teren a monumentelor etnografice cu valoare documentar-istoricã sau tehnicã ce urmau a fi transferate în Dumbrava Sibiului. S-au identificat: joagãrul din Gura Râului, moaradin Dãbâca, uleiniţa de la Orãştioara şi piua din Rod. Tot în anul 1963 s-au achiziţionat primele nouã monumente: moara plutitoare din Lucãceşti, moara din Dãbâca, piua de ulei din Orãştioara, joagãrul din Gura Râului, piua de haine din Rod, moara de mânã din Bumbuieşti, teascul de ulei din Racoviţa, piua de ulei şi haine din Tãlmãcel, podul plutitor din Porceşti (Turnu Roşu). În perioada 1963-1964 a fost reconstituit primul monument transferat în muzeu: moara din Dãbâca, din ţinutul Pãdurenilor Hunedoarei, un monument datat 1848, de mare valoare etnograficã.

În prima etapã de dezvoltare a muzeului (1963-1967) atenţia s-a concentrat spre depistarea şi transferarea instalaţiilor de industrie popularã, cele mai grav ameninţate monumente cu distrugerea şi dispariţia (mori, pive, uleiniţe, dârste, joagãre etc.). Au mai fost reconstruite: teascul de boştinã din Sebeş, moara de la Munteni, joagãrul cu roatã micã de la Gura Râului, piua cu vâltoare de la Rod, uleiniţa din Grind (în anul 1964), moara cu ciuturã de la Arcani, teascul din Racoviţa, casa podarului din Porceşti (Turnu Roşu) şi moara plutitoare din Lucãceşti (în anul 1965).

Începând cu 17 octombrie 1967 Muzeul Tehnicii Populare a fost accesibil pentru publicul larg.

Din anul 2000 şi pânã în prezent au fost transferate şi reconstruite în Muzeul în aer liber construcţii provenind din toate zonele ţãrii: gospodãrii ţãrãneşti, instalaţii de tehnicã popularã, edificii de utilitate publicã, complexe de industrii ţãrãneşti şi edificii religioase etc., care au completat cele 6 sectoare şi 18 grupe şi subgrupe tematice, întregind cea mai vastã expoziţie monumentalã în aer liber din Europa.