București - 550 de ani, minicoli de 10 timbre 2009 LP 1845e

București - 550 de ani, minicoli de 10 timbre 2009 LP 1845e

Pe 20 septembrie 1459, într-un hrisov al lui Vlad Țepeş se menţioneazã pentru prima oarã existenţa aşezãrii Bucureşti, iar cel mai vechi document care atestã „cetatea de scaun Bucureşti“, dateazã din 14 octombrie 1465 şi îi aparţine lui Radu cel Frumos.

Evoluţia ulterioarã a aşezãrii se datoreazã stabilirii reşedinţei domneşti la Bucureşti (1659). Încã din secolul al XV-lea, odatã cu dublarea suprafeţei oraşului, apar cartiere de meşteşugari în zona „Sf. Gheorghe“, „Piaţa Unirii“, „Colţea“ şi a „Uliţei Mari“, strada Lipscani de astãzi.

În anul 1830 se înfiinţeazã „Sfatul Orãşenesc“ şi oraşul este împãrţit în cinci zone (sectoare), iar în 1846 este elaborat de Primãrie, primul Plan de Cadastru al localitãţii.

Din 1862, devenit capitalã a tânãrului stat român, oraşul intrã într-o nouã etapã a dezvoltãrii sale. Dupã 1 decembrie 1918, când Ardealul s-a unit cu România, el devine capitala României Mari.

Emisiunea de mãrci poştale dedicatã împlinirii a 550 de ani de atestare documentarã a oraşului Bucureşti se doreşte a prezenta doar un crâmpei din istoria zbuciumatã, tumultoasã, dar atât de coloratã a oraşului Bucureşti de altãdatã.

Biserica Buna Vestire – Curtea Veche este ilustratã pe timbrul cu valoarea nominalã de 30 Bani.

Aflatã în incinta fostei Curţi Domneşti, Biserica Buna Vestire este cel mai vechi edificiu al Bucureştiului pãstrat pânã în prezent. A fost construitã la sfârşitul celei de a doua domnii a lui Mircea Ciobanu în jurul anului 1560. Distrusã parţial de un incendiu în 1847, biserica începe a fi reparatã doi ani mai târziu dupã proiectul arhitectului austriac I. Schlatter, aspectul exterior al monumentului luând o înfãţişare neogoticã. Se reface turla, se adaugã un mic pridvor, se demoleazã capelele laterale. Pictura a fost refãcutã în ulei, în 1852, de Mişu Popp şi Constantin Lecca.

Spitalul Colţea este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominalã de 80 Bani.

Organizat dupã modelul Ospedale di San Lazzaro e Medicanti din Veneţia, aşezãmântul spitalicesc Colţea a fost primul din Bucureşti, construit de Spãtarul Mihai Cantacuzino la sfârşitul anului 1704. Pânã la sfârşitul secolului al XIX-lea, clãdirea spitalului a avut de suferit din cauza cutremurelor şi a incendiilor, fiind în cele din urmã demolatã. Pe locul ei s-a ridicat noul edificiu dupã planurile arhitectului Schiferle. În curtea spitalului a fost dezvelitã în 1869, statuia ctitorului spitalului şi Bisericii Colţea, Spãtarul Mihai Cantacuzino.

În 1979, Spitalul Colţea a fost declarat monument naţional, aflat sub patronajul UNESCO.

Clãdirea Palatului Suţu, actualmente Muzeul de Istorie şi Artã al Municipiului Bucureşti este ilustratã pe timbrul cu valoarea nominalã de 3,00 Lei.

Între anii 1833-1834, doi arhitecţi vienezi, Johan Veit si Conrad Schwinck, au ridicat pentru marele postelnic Costache Suţu, palatul care-i poartã numele. Construit în stil neogotic, în exterior, clãdirea are patru mici turnuri, amplasate câte douã, la nord şi la sud. Cel care a ales sã utilizeze, în interior, ornamente în stil neoclasic, a fost sculptorul Karl Storck. În a doua jumãtate a secolului al XIX-lea aici aveau loc vestitele serate organizate de soţii Grigore şi Irina Suţu.

Dupã Primul Rãzboi Mondial, clãdirea a adãpostit sediul Primãriei oraşului Bucureşti, al Bãncii Chrissovelony, al Casei de Economii şi Consemnaţiuni, iar dupã cel de-al Doilea Rãzboi Mondial, al Institutului de Construcţii.

Cu ocazia aniversãrii unui secol de la Unirea Principatelor, în 1959, Palatul Suţu devine, aşa cum era şi firesc, lãcaşul istoriei şi artei secularului oraş.

Prima Școalã Româneascã de Arhitecturã este ilustratã pe timbrul cu valoarea nominalã de 4,70 Lei.

În 1891, Societatea Arhitecţilor Români constituie o şcoalã particularã de arhitecturã. Dupã o funcţionare neîntreruptã de cinci ani, Școala de Arhitecturã a Societãţii Arhitecţilor Români, prin reforma învãţãmântului iniţiatã de Spiru Haret, devine Școala Naţionalã de Arhitecturã, secţie a Școlii de Belle Arte.

Dupã numai şapte ani, în 1904, este scoasã de sub tutela Școlii de Belle Arte şi este denumitã Școala Superioarã de Arhitecturã, instituţie independentã de învãţãmânt superior al cãrei prim director va fi Ermil Pangrati. Dupã o serie de modificãri legislative şi organizatorice, începând cu 1952, noua denumire va fi Universitatea de Arhitecturã şi Urbanism „Ion Mincu“, întemeietorul şcolii româneşti de arhitecturã.

Clãdirea veche a fost proiectatã de Grigore Cerchez şi Iorgu Ciortan şi construitã, între 1912-1915, de Simion Vasilescu, iar între 1920-1927 de Constantin şi Nicolae Dobrescu.

Catedrala Patriarhalã din Bucureşti este ilustratã pe coliţa emisiunii de mãrci poştale, cu valoarea nominalã de 8,10 Lei.

Catedrala Patriarhalã alãturi de Palatul Patriarhal şi Palatul Patriarhiei Române formeazã un ansamblu reprezentativ al Capitalei României.

Clãdirea Catedralei este ridicatã pe locul fostei mânãstiri construitã în 1656 de cãtre voievodul Constantin Șerban Basarab (1654-1658). A fost pictatã pentru prima oarã în 1665, în timpul domniei lui Radu Leon care, prin hrisovul din luna iunie a anului 1668, a hotãrât ca mânãstirea sã devinã reşedinţã mitropolitanã. În 1688, Mitropolitul Varlaam a tipãrit aici, în întregime în limba românã, Biblia de la Bucureşti.

În interior se gãsesc, într-o raclã de argint bogat ornamentatã, moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, aduse la 1774.

Clopotniţa, terminatã în 1698, a fost ridicatã de voievodul Constantin Brâncoveanu.

De-a lungul vremii, au avut loc restaurãri, extinderi şi transformãri, ultima finalizându-se în anul 2008.