Crăciun 2013, Plic prima zi LP 2005FDC

Crăciun 2013, Plic prima zi LP 2005FDC

În cadrul cultului Sfintei Biserici, în Răsărit, până prin a doua jumătate a secolului al IV-lea, Naşterea Domnului era serbată în aceeaşi zi cu Botezul Domnului, adică la 6 ianuarie, această dublă sărbătoare fiind numită în general Arătarea Domnului.

Sărbătoarea Naşterii Domnului a fost serbată separat începând cu anul 379, an în care Sfântul Grigorie de Nazianz a ţinut la Constantinopol o predică festivă, care a constituit un izvor de inspiraţie pentru alcătuirea Canonului Naşterii Domnului de către iconograful Cosma de Maiuma.

Câţiva ani mai târziu, la 25 decembrie 386, Sfântul Ioan Gură de Aur aduce, în cadrul unei predici rostite în Antiohia, argumente care susţin convingător importanţa acestei sărbători în cadrul cultului creştin.

Pentru toţi creştinii, Naşterea Domnului este taina iubirii milostive şismerite a lui Dumnezeu pentru oameni. Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Care S-a fãcut Om din iubire nesfârşită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine.

După minuţioase cercetări ale documentelor istorice şi ale evenimentelor relatate de aceste documente, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit) a stabilit ca an al naşterii Mântuitorului Hristos, anul 755 de la întemeierea Romei. Acest an poartă până în ziua de azi denumirea de Anul Nou al erei creştine, iar praznicul împărătesc din 25 decembrie a devenit, aşa cum l-a denumit Sfântul Ioan Gură de Aur, „Sărbătoarea Sărbătorilor”.

În ceea ce priveşte cuvântul Crăciun, el este rezultatul mai multor transformări pornind de la originalul latinesc creatione (pronunţat creacione), urmat mai apoi de modificările lingvistice creacion, creaciun şi mai apoi crăciun (în bulgăreşte krakun).

Cea dintâi ctitorie a Domniţei Bălaşa, fiica domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, împreună cu soţul ei, marele ban Manolache Lambrino, a fost ridicată între anii 1743 -1744.

La 29 septembrie 1885, când biserica, al IV-lea lăcaş de cult ridicat în acelaşi loc, a căpătat înfăţişarea cu care se prezintă astăzi, Constantin Bacalbaşa descria momentul în presa vremii astfel:

„Biserica a fost reclãditã în anul 1831 de cãtre banul Grigore Basarab Brâncoveanu, din nou reclãditã în 1838 de bãneasa Safta Grigore Basarab Brâncoveanu. În luna iunie 1881, pentru a patra oarã se reconstruia Biserica Domniţa Bãlaşa. Dupã ce serviciul divin a fost oficiat de mitropolitul primat, s-a procedat la semnarea actului comemorativ al clãdirii. Acest act a fost închis într-un tub de sticlã, unde a fost introdusã şi câte o piesã nouã din toate monedele româneşti de metal ale epocii, de la piese de un ban pânã la piese de aur, de 20 lei. Tubul a fost învelit în câte o foaie a tuturor ziarelor ce apãreau în Bucureşti şi a fost introdus într-un alt tub de metal. Regele, regina, mitropolitul primat şi doamnele de onoare au primit câte un şorţ de satin alb, cu ciucuri de aur. Apoi regele, cu sculele de argint ce i s-au dat, a pus întâia cãrãmidã pe piatra fundamentalã sub care a fost închis tubul, a doua cãrãmidã a pus-o regina, a treia mitropolitul şi aşa mai departe. Arhitectul bisericii a fost Alexandru Orãscu…”.

În cadrul aceleiaşi ceremonii a fost dezvelitã statuia Domniţei Bãlaşa (1693 – 1752), operã a lui Karl Storck, sculptor care realizase în 1869 statuia spãtarului Mihail Cantacuzino. Statuia domniţei, din marmurã albã, a fost instalatã în partea sudicã a bisericii, în careul format de Aşezãmintele Domniţei Bãlaşa, la care s-a adãugat, în anul 1838, unul dintre cele mai cunoscute edificii ale oraşului Bucureşti, Spitalul Brâncovenesc, ctitorie a Saftei Grigore Basarab Brâncoveanu.

Distrugerile provocate de buldozerele regimului totalitar comunist au avut drept urmare demolarea aşezãmintelor şi a spitalului, iar statuia Domniţei Bãlaşa, scoasã de pe vechiul amplasament, a fost aşezatã dupã 1989 în curtea bisericii.

Imaginea reprodusã pe marca poştalã cu valoarea nominalã de 1 leu aparţine unei icoane din patrimoniul Paraclisului patriarhal Aşezãmintele Brâncoveneşti Biserica Domniţa Bãlaşa, care adãposteşte şi mormântul primului ctitor al lãcaşului de cult.