Bujori, Plic prima zi 2011 LP 1894FDC

Bujori, Plic prima zi 2011 LP 1894FDC

Bujorul, rãspândit în Eurasia cu climã temperatã, este floarea care a fost identificatã adesea în Europa ca fiind „trandafirul fãrã spini“ şi este descrisã pentru prima oarã în jurul anului 77 d.Ch. de cãtre Pliniu cel Bãtrân.

În medicina popularã veche, bujorii de grãdinã (Paeonia officinalis) erau folosiţi pentru tratarea unor afecţiuni. Sugarii purtau în jurul gâtului un colier cu seminţele plantei care avea menireade a acţiona împotriva durerilor de dinţi. Petalele şi rãdãcinilese foloseau pentru tratamentul astmului, epilepsiei şi gutei.

Cultivarea bujorului în Anglia este menţionatã în anul 1157, iar Shakespeare face referire la bujor în textul piesei „Îmblânzirea scorpiei“ (1603).

Pentru marinari, prezenţa bujorilor la bordul navelor era socotitã a fi un mijloc de apãrare împotriva furtunilor.

În estul Asiei, arborele de bujor – Paeonia suffructicosa şi bujorul chinezesc – Paeonia lactiflora (cu flori albe şi miros de trandafir) erau modele tradiţionale pentru motivele decorative reproduse pe ţesãturile scumpe.

În China, bujorul reprezintã un simbol al bogãţiei şi onoarei, datoritã aspectului, frumuseţii culorii roşii şi mirosului delicat al florii. Numele chinezesc al florii, meutan, are în compunere cuvântul tan (cinabru), elixir al nemuririi care leagã bujorul de phoenix (pasãre micã, de origine etiopianã, de o neasemuitã frumuseţe, înzestratã cu o longevitate extraordinarã şi care poate sã renascã din propria ei cenuşã).

La alte popoare, ca urmare a unor aprecieri subiective, care pornesc de la expresia „a se îmbujora“, floarea a fost transformatã, pe nedrept, într-un simbol al ruşinii.

Mãrcile poştale, pe care Romfilatelia le introduce în circulaţie, ilustreazã Paeonia peregrina (Bujorul românesc) şi Paeonia tenuifolia (Bujorul de stepã).

Paeonia peregrina (Bujorul românesc) ilustrat pe marca poştalã cu valoarea nominalã de 1,00 lei, face parte din Familia Paeoniaceae.

Este o plantã erbacee, cu tijele drepte şi neramificate, înalte de 50-80 cm. De cele mai multe ori, florile bujorului sunt solitare, mari, compuse din 5-6 sepale şi 7-11 petale lungi de 5-7 cm, de culoare roşu-aprins.

Florile bujorului românesc sunt folosite pentru ceaiuri sau dulceaţã.

În ţara noastrã este rãspândit în pãdurile din Oltenia,Muntenia şi Moldova. În Muntenia, la Comana (jud. Giurgiu), începând cu anul 2004, a fost amenajatã o zonã de protecţie a bujorului, cu statut de Parc Naţional şi Rezervaţie ştiinţificã.

Paeonia tenuifolia (Bujorul de stepã), ilustrat pe timbrul coliţei cu valoarea nominalã de 2,10 lei, face parte, de asemenea, din Familia Paeoniaceae. I se mai spune, popular, Ruşioarã sau Rujã de Rusalii.

Cu o înãlţime de 10-30 cm (mai rar 50 cm), bujorul de stepã are frunze subţiri, fin divizate, asemenea frunzelor de mãrar.

Bujorul de stepã se deosebeşte cu uşurinţã de ceilalţi bujori prin frumuseţea florilor care se remarcã de la sfârşitul lunii aprilie pânã în primele zile ale lunii mai. Bobocii sãi se deschid, lãsând sã aparã flori mari, cu petale de culoarea sângelui ce înconjoarã pe douã rânduri discul din centrul florii cu staminele sale galbene, aşezate în spiralã.

Aceastã plantã rarã şi ocrotitã poate fi întâlnitã în zonele însorite din sud-vestul şi sud-estul României. În ţara noastrã existã încã din 1932 (la iniţiativa academicianului Alexandru Borza), unica rezervaţie din Europa, cu bujori de stepã, la Zau de Câmpie (jud. Mureş). Primele mãrturii şi date despre acest loc au fost publicate în anul 1846, la Viena.

Aceastã specie, care în amintita rezervaţie se întinde pe 2,5 ha, a fost declaratã din acelaşi an, (1932), monument al naturii.