Europa 2021, specii naționale pe cale de dispariție, bloc de 2 serii tip A LP 2322a
search
  • Europa 2021, specii naționale pe cale de dispariție, bloc de 2 serii tip A LP 2322a

Europa 2021, specii naționale pe cale de dispariție, bloc de 2 serii tip A LP 2322a

2322a
46,00 lei
În stoc
An aparitie
2021
Calitate
MNH
Tip
Bloc de 2 serii
Tematica
Fauna

Europa 2021, specii naționale pe cale de dispariție, bloc de 2 serii tip A LP 2322a

În acest an, sub genericul Europa 2021, PostEurop, organism al Uniunii Poștale Universale, agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite, a ales o tematică de mare actualitate, în contextul necesității de a proteja fauna europeană amenințată: Specii naționale pe cale de dispariție.

Pe timbre și viniete sunt tipărite, de asemenea, elemente vizibile numai în lumină ultravioletă.

Pe primul timbru al emisiunii, cu valoarea nominală de 3,40 lei, este ilustrată nurca europeană (Mustela lutreola).

Nurca trăiește în preajma apelor, în zone mlăștinoase sau pe lângă râuri, petrecând o bună parte din timp în apă, în căutarea hranei. Este un mamifer de talie medie (30-40 cm lungime), cu un corp zvelt, alungit, cu membre prevăzute cu o membrană interdigitală, care îl ajută la înot. Este o specie prădătoare; se hrănește cu pești, amfibieni, crustacee, mamifere mici.

Cândva răspândită în toată Europa, nurca a devenit azi unul dintre cele mai rare și mai amenințate mamifere de pe continentul nostru. În unele țări vest-europene, a dispărut încă din secolul al XVIII-lea, iar astăzi mai există doar în câteva țări, printre care și România. Pe Lista Roșie a IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii), nurca are statutul de specie critic periclitată – adică e doar la un pas de a fi declarată dispărută în sălbăticie.

Una dintre cauze este distrugerea habitatelor acestei specii. Numeroase specii de vertebrate au avut de suferit din cauza fragmentării și a restrângerii zonelor umede, la care s-a adăugat poluarea apelor.

În Europa Centrală și Occidentală, o problemă majoră a fost introducerea unei specii străine, nurca americană (vizonul american), care a intrat în concurență cu nurca europeană pentru resurse de hrană și a răspândit boli care au infectat și nurcile europene. O cauză directă a declinului a fost vânătoarea, blana deasă și fină a nurcii fiind foarte prețuită.

Pe cel de-al doilea timbru al emisiunii, cu valoarea nominală de 19,50 lei, este reprezentată dropia (Otis tarda).

Dropia este, ca greutate, cea mai mare specie de pasăre din Europa: masculii adulți pot depăși 15 kg. (Femelele sunt mult mai mici, având 4-5 kg.) O altă caracteristică a masculilor sunt așa-numitele „mustăți”, în realitate pene modificate, care cresc la baza ciocului și ating lungimea maximă (cca 20 cm) în perioada de reproducere.

Dropia este o pasăre de câmpie; trăiește în pajiști de stepă, dar și pe terenuri cultivate cu rapiță, lucernă, cereale. Se hrănește cu vegetație, cu insecte și vertebrate mici. Arealul acestei specii se întinde din vestul Europei (Spania și Portugalia) până în Asia Centrală și de Est.

Dropia era cândva larg răspândită în câmpiile României, dar extinderea civilizației umane a afectat profund această specie: întinsele pajiști pustii, unde păsările trăiau liniștite, au fost transformate în terenuri agricole arate, irigate, stropite cu pesticide, străbătute întruna de oameni și de mașini agricole; au apărut liniile de înaltă tensiune, care pot duce la moartea multor exemplare, căci dropiile, în ciuda mărimii lor, pot zbura cu mare viteză. La acestea s-au adăugat vânătoarea și braconajul, dropia fiind considerată nu numai un vânat cu carne gustoasă, ci și un trofeu. Dropia este o pasăre foarte vigilentă și nu tolerează prezența omului la mai puțin de 250 m depărtare, fiind astfel dificil de împușcat, dar oamenii au găsit soluții ingenioase pentru a se putea apropia la distanța potrivită pentru tragere. Țăranii se ascundeau, de pildă, îndărătul unor siluete de vaci, făcute din carton sau lemn. O altă metodă era vânarea din căruță: vânătorul stătea ascuns sub rogojini, putându-se astfel apropia de dropii, care nu se temeau de căruțe și cai.

În cele din urmă, vânătoarea și distrugerea habitatelor au dus, în țara noastră, la o scădere atât de drastică a efectivelor, încât în anii 1990 dropia era considerată dispărută din România.